21 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Ziua de 21 februarie este consacrata comemorarii Cuviosului Timotei, Sfantului Eustatie, Episcopul Antiohiei, Sfantului Mucenic Mauriciu, Sfantului Petru Damiani, sarbatorilor Shrove Tuesday / martea recunoasterii pacatelor, Mardi Gras si Feralia.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 21 februarie


Cuviosul Timotei

Cuviosul Timotei
Cuviosul Timotei
Ucenic al arhimandritului Teoctist, de la manastirea din Simvoli, Cuviosul Timotei s-a inrolat inca din tinerete in viata monahala, dand dovada de mare straduinta in post, rugaciune si indepartare a ispitelor. Toate aceste virtuti ale sale i-au adus darul de a face minuni, a vindeca si a avea putere asupra diavolilor ce isi faceau salas in trupurile oamenilor. A dus o viata de ratacitor, si s-a sihastrit in mijlocul muntilor pentru a fi mai departe de lume si mai aproape de Dumnezeu. Dupa o viata de sfintenie, si-a dat sufletul Domnului la adanci batraneti.

Sfantul Eustatie, Episcopul Antiohiei

Sfantul Eustatie a fost episcop in Bereea (Alepo), din Siria, si apoi in Antiohia, in anul 324. A avut o mare contributie la Conciliul de la Niceea, care a condamnat erezia ariana. Zelul sau pentru credinta i-a atras numeroase vrasmasii din partea ereticilor, ce au adunat un conciliu la Antiohia, unde, prin intermediul unor inselaciuni si a unor martori mincinosi, au reusit sa obtina exilarea lui in Tracia, loc in care a murit cativa ani mai tarziu.   
Sfantul Mucenic Mauriciu

Ofiter in armata romana, Sfantul Mucenic Mauriciu, a facut parte dintre credinciosii crestini din Apamia, Siria, adusi la judecata in fata imparatului Maximian. Intrucat a refuzat sa daruiasca jertfe zeilor pagani, a fost supus torturii, murind astfel ca un martir al lui Dumnezeu.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 21 februarie

Pomenirea sfantului maritului marelui mucenic Teodor Stratilat; Pomenirea sfantului prooroc Zaharia; Pomenirea sfintelor surori Marta si Maria, si a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au savarsit; Pomenirea Sfantului Ierarh Sava

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 21 februarie


Sfantul Petru Damiani, episcop invatator

Sfantul Petru Damiani (in italiana, Pietro Damiani) (1007-1072), nascut la Ravenna, este un vestit reformator italian. Calugar camaldolez la manastirea Avellino (din apropiere de Gubbio), a fost ales staret gratie ascetismului si rigorii vietii sale monahale. A militat cu staruinta pentru reformarea bisericii si a scris “Liber Gomorrhianus”, o extrem de critica denuntare a imoralitatii si homosexualitatii din randul clericilor. In anul 1057, Stefan al IX-lea l-a investit cardinal impotriva vointei sale. Nicolae al II-lea l-a trimis ca reprezentant papal la Milano, oras cunoscut pentru traficul cu obiecte sfinte si coruptia clericilor. In 1609, Alexandru al II-lea l-a ales pentru a pune capat disputei dintre imparatul roman Henric al IV-lea si sotia lui.

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 21 februarie

Cuv. Timotei; Sf. Eustatiu al Antiohiei

Alte sarbatori si traditii din 21 februarie


Shrove Tuesday / Martea recunoasterii pacatelor

Ultima marti dinaintea inceperii Postului Pastelui in crestinismul occidental (inclusiv in cel catolic), o zi dedicata autoexaminarii, constientizarii pacatelor ce necesita pocainta si a imbunatatirii vietii spirituale, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Mardi Gras

Feralia

Sarbatoare romana marcand apogeul celebrarilor, vreme de o saptamana, a asa-ziselor “manes”, spiritele celor morti. Aceste celebrari incepeau pe 13 februarie, cu sarbatoarea Parentalia, o comemorare privata in onoarea membrilor decedati ai familiilor, si se sfarsea pe 21 februarie, cu sarbatoarea Feralia. In aceasta zi, se asezau pe morminte jertfe si cadouri , ceremonialul asemanandu-se cu cel crestin din “Ziua tuturor sufletelor”.



Nascut pe 21 februarie – Horoscop general | Profil astrologic

19 februarie -Sarbatori,traditii si obiceiuri religioase

20 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
21 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 21 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on februarie 20, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.