Dragostea ca un teatru de papusi

Un amic imi spunea de curand ca partenerii dintr-o relatie de cuplu se transforma adesea intr-o papusa si un papusar.L-am intrebat ce anume vrea sa spuna , iar parerea lui o puteti gasi in randurile de mai jos.Oricum punctul lui de vedere mi se pare plauzibil si ar trebui sa ne puna pe ganduri...

"O papusa sau o marioneta are agatate de brate , picioare si cap niste sfori cu ajutorul carora altcineva o face sa se miste.Cred ca atunci cand iei decizia ca persoana pe care o doresti cel mai mult pe lume sa fie asezata pe un piedestal , asemeni unui impresionant premiu , devii o papusa si iti incredintezi intreaga viata emotionala in mainile celuilalt.Prin tot ceea ce face , constient sau nu , acea persoana ajunge sa ridice si sa coboare sforile tale si , in acest fel, iti manuieste sentimentele si felul in care te simti.Este ca si cum ai fi atras catre ea de un enorm magnet si ti se pare ca nu mai poti trai decat daca "te iubeste".

Atunci cand esti marioneta , mintea ta se amageste sa creada ca fericirea (sau nefericirea) ta depinde intru totul de persoana pe care o iubesti.In sinea ta , consideri ca aceasta persoana este mai buna decat tine , mai atractiva sau chiar mai inteligenta decat esti tu.Nu este vina ei ! La urma urmei, tu ai transformat-o intr-un papusar.

Desigur , exista pe lume o multime de oameni nesimtiti , cruzi si badarani , carora nu le pasa nici cat negru sub unghie de sentimentele celor din preajma lor , ei fiind in stare sa iti zdrobeasca inima fara nici cel mai mic regret.Fa un pas inapoi si adu-ti aminte ca tu ai decis sa iubesti acea persoana si ca tu hotarasti in continuare daca ea inseamna chiar atat de mult pentru tine.Poate ca nu ti-ai ascultat pana acum vocea interioara ce iti soptea "nu ai cum sa te simti bine asa ".Aceasta voce este intotdeuna impreuna cu tine si are intotdeuna dreptate. "

L-am intrebat pe amicul meu daca exista vreo cale de a pune capat acestei relatii papusa-papusar si daca asa ceva se intampla numai in relatiile de dragoste.In timp ce imi vorbea , m-am gandit de cate ori in viata mea nu am ascultat acea voce firava care imi spunea "nu ai cum sa te simti bine asa ".

"Lasa-ma sa te intreb ceva " , mi-a zis in cel din urma prietenul."Cine iti conduce viata emotionala ? Pe cine consideri a fi mai bun decat tine, astfel incat sa iti sacrifici fericirea pentru el / ea ?"

Daca tu, cititorule , crezi ca exista unul sau mai multi oameni care te-ar putea influenta in acest fel , atunci este cazul sa aduci o schimbare in viata ta.Nimeni nu este mai bun decat tine si nimeni nu ar trebui sa iti dicteze asupra fericirii.Exista oameni mai inteligenti sau mai putin isteti , cu o multime de bani sau fara nici o letcaie , inzestrati cu farmec sau vitregiti cumva de frumusete , dar nici unul nu este mai bun decat celalalt.Depinde tine sa alegi intre a fi fericit sau a lasa sa ti se franga inima.Nu trebuie sa fii nici papusa , nici papusar.Viata autentica este o impartasire intre fiinte umane egale.

Crezi ca toata aceasta teorie nu este decat o aiureala ? Eu , cel putin , cand privesc in urma peste viata mea , descopar o multime de ocazii cand am fost fie papusa , fie papusar.Au fost vremuri cand am tras sforile, si vremuri cand sforile mi-au manuit existenta ...



Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Cum iti dai seama ca cineva este atras de tine ?

Dragoste oarba | O poveste cu talc

Dragostea neimpartasita | Iubirea intre agonie si extaz
Dragostea ca un teatru de papusi Dragostea ca un teatru de papusi Reviewed by Diana Popescu on martie 06, 2011 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.